În atenția contribuabililor care dețin bunuri mobile/ imobile pe raza comunei Săucești!
Având în vedere măsurile întreprinse la nivel național prin instituirea stării de urgenţă care au afectat situația financiară a persoanelor fizice precum și activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii, Primarul comunei Săucești vine în sprijinul contribuabililor care întâmpină dificultăți financiare la plata impozitelor și taxelor locale restante, prin adoptarea a două H.C.L. în conformitate cu O.U.G. nr. 69/ 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, respectiv:
În atenția locuitorilor Comunei Săucești
Având în vedere că termenul maxim pentru acordarea bonificației de 10% corespunzătoare plății integrale a impozitelor și taxelor locale este până la data de 30 iunie 2020, vă informăm că, începând cu data de 15 mai 2020, Compartimentul "Taxe, Impozite Locale și Executare Silită" din cadrul Primăriei Comunei Săucești își va relua programul de lucru cu publicul de luni până joi în intervalul orar 08:00-16:30 și vineri în intervalul orar 08:00-14:30 în contextul pandemiei provocată de Covid19.
De asemenea, vă informăm că activitățile din cadrul Primăriei Comunei Săucești se vor desfășura cu respectarea tuturor normelor de distanțare socială având scopul principal siguranța sănătății cetățenilor.
Conducerea Primăriei Săucești
În atenția locuitorilor Comunei Săucești!!
În vremuri grele, omenia și bunătatea răzbat... Solicitările efectuate de către Compartimentul S.P.A.S din cadrul Primăriei Comunei Săucești nu au rămas fără răspuns.
Agenții economici (S.C. AGRICOLA INTERNAȚIONAL S.A. BACĂU, S.C. AICBAC S.A. - FERMA ȘERBEȘTI, I.I. ȚÂȚARU DANIEL), Parohia Ortodoxă Săucești reprezentată de Pr. Vadana Ioan precum și funcționarii din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Săucești au răspuns prompt unindu-și forțele pentru a-i ajuta pe cei aflați la grea încercare.
Astfel, au fost pregătite într-o primă etapă, 250 de pachete cu produse alimentare de primă necesitate ce urmează a fi livrate persoanelor vârstnice fără nicio sursă de venit, persoanelor vârstnice fără susținători sau altă formă de ajutor precum și celor aflate în izolare/dificultate, conform listelor comunicate de către Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul I.S.U. Bacău. Pachetele vor fi distribuite de către echipe mixte de tineri voluntari și funcționari din aparatul de specialitate al Primarului.
Dorim să continuăm această acțiune de susținere a persoanelor aflate în dificultate și în perioada următoare motiv pentru care, apelăm la susținerea și implicarea și altor agenți economici, precum și la donațiile oferite de persoane fizice de pe raza comunei.
Cei care doresc să ajute se pot adresa celulei operative de lucru din cadrul Compartimentului S.P.A.S. al Primăriei Comunei Săucești după cum urmează:
Ionescu Alina - 0723.235.858.
Budacu Dorina - 0752.516.567
Pruncu Iulia - 0743.187.556
Viața este o luptă și doar împreună putem să reușim!
#contatipenoi
Conducerea Primăriei Săucești
În atenția cetățenilor!!!
Primăria Comunei Săucești a demarat acțiunea de identificare și monitorizare a persoanelor vârstnice, fără aparținători sau altă formă de sprijin în vederea minimalizării expunerii în afara gospodăriei.
Acțiunea constă în identificarea nevoilor fiecărei persoane în cauză la care echipe din aparatul de specialitate al Primarului și voluntari le vor face eventualele cumpărături de strictă necesitate (alimente, produse de igienă și medicamente).
Rugăm persoanele în cauză să coopereze cu echipele pentru o bună desfășurare a acțiunii benefică în ceea ce privește sănătatea populației.
#statiacasa
#contatipenoi
Conducerea Primăriei Săucești
În atenția locuitorilor Comunei Săucești
Având în vedere adresa nr 5173 din 19.03.2020 emisă de Consiliul Județean Bacău prin care se solicită adoptarea de măsuri privind reducerea frecvenței zilnice a mijloacelor de transport în comun de pe raza localităților din județ în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid-19, aducem la cunoștința locuitorilor comunei Săucești, că începând cu data de 23.03.2020, programul curselor efectuate de S.C. KAM S.R.L. va fi modificat conform atașamentelor la prezenta informare.
Conducerea Primăriei Săucești
Comitetul Național pentru Situații de Urgență - ordonanță militară❗
- ‼ Se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației.
- ‼ Este permisă organizarea de către unitățile economice de profil a activităților de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in", „room-service" sau livrare la client.
- ‼ Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise.
- ‼ Se interzice organizarea și desfășurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise. Organizatorii evenimentelor organizate și desfășurate în spații deschise, ce presupun participarea a maximum 100 de persoane, sunt obligați să dispună măsuri care să asigure distanța de minimum 1 metru între participanți.
Conducerea Primăriei Săucești
În atenția locuitorilor Comunei Săucești!!
Având în vedere prevederile art.14 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, rugăm toți locuitorii comunei Săucești să informeze personalul Compartimentului Asistență Socială cu privire la persoanele vârstnice, de pe raza Comunei Săucești, în vederea asigurări nevoilor igienico-sanitare, medicale și de asistență socială.
Informațiile sunt necesare pentru a veni în sprijinul acestora în ceea ce privește asigurarea traiului.
Numerele de telefon ale persoanelor responsabile de colectarea datelor centralizatoare sunt:
Pruncu Iulia - 0743.187.556
Budacu dorina - 0752.516.567
Vă mulțumim pentru implicare!!
Conducerea Primăriei Săucești
În atenția locuitorilor Comunei Săucești!!
Având în vedere prevederile art.14 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, aducem la cunoștința cetățenilor că „se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență" pe toată perioada pentru care este decretată stare de urgență (ex. certificate de urbanism, certificate fiscale, adeverințe, etc).
De asemenea, în cadrul Primăriei Comunei Săucești, se limitează accesul publicului (respectând prevederile art 51(1) din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României), excepție făcând contribuabilii care doresc sa achite impozitele și taxele locale, plata efectuându-se exclusiv cu cardul. Reamintim faptul că, impozitele și taxele locale se pot achita și on-line, prin solicitarea situației de plată la adresa de email a instituției.
În cazul în care există aspecte care doresc a fi semnalate, se vor utiliza următoarele canale alternative de comunicare:
- Pe adresa de email a instituției : public@primariasaucesti.ro
- Telefonic: 0234/215.131
- Fax: 0234/215.218
Pe întreaga perioadă decretată stare de urgență, următoarele compartimentele din cadrul Primăriei Săucești pot fi contactate de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-14:00 (Compartimentul Impozite și Taxe Locale de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-13:00) la numerele de telefon:
- Urbanism și Amenajarea Teritoriului - Dl. Andrei Constantin - 0732.050.822
- Impozite și Taxe Locale - d-na Sava Mădălina - 0726.229.332
- Asistență Socială - d-na Budacu Dorina - 0752.516.567
- Registrul Agricol - d-l Tofan Costel - 0731.374.808
- Stare Civilă - Vraciu Mioara - 0755.505.628 și Ionescu Alina - 0723.235.858
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Conducerea Primăriei Săucești!!
În atenția locuitorilor Comunei Săucești!!
Având în vedere măsurile impuse în cadrul ședinței de lucru desfășurate în data de 12.03.2020 la care au particiat reprezentanți ai instituțiilor de la nivelul județului Bacău, dorim să informăm populația comunei Săucești că, începând cu data de 16.03.2020, se restricționează accesul persoanelor în instituție, orice solicitare realizându-se utilizând exclusiv canalele de comunicare electronică.
Pentru orice informații și clarificări vă puteți adresa compartimentelor de specialitate din cadrul Primăriei Comunei Săucești utilizând canale de comunicare:
- Email: public@primariasaucesti.ro
- Telefonic: 0234/215.131
- Fax: 0234/215.218
Totodată, vă comunicăm că intervalul orar în care putem răspunde solicitărilor dumneavoastră este:
Luni - Joi - 08:00-16:00
Vineri - 08:00 - 14:00
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Conducerea Primăriei Săucești!!
În atenția locuitorilor Comunei Săucești!!
Având în vedere măsurile stabilite de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aducem la cunoștința cetățenilor comunei că începând cu data de 13.03.2020 audiențele din cadrul Primăriei Comunei Săcești se sistează pe perioadă nedeterminată!!
În cazul în care există aspecte care doresc a fi semnalate, se vor utiliza următoarele canale alternative de comunicare:
- La ofițerul de serviciu de la sediul Primăriei Comunei Săucești: str. 1 Decembrie, nr 101, Săucești
- Pe adresa de email a instituției : public@primariasaucesti.ro
- Telefonic: 0234/215.131
- Fax: 0234/215.218
- Facebook (pagina oficială): Primaria Comunei Săucesti
Data la care se va relua programul de audiențe va fi adusă la cunoștința cetățenilor comunei de îndată ce se vor ridica restricțiile impuse de Covid-19.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Conducerea Primăriei Săucești!!
În atenția locuitorilor Comunei Săucești!!
Având în vedere măsurile de prevenire și de limitare a eventualelor îmbolnăviri cu Coronavirus COVID-19, stabilite de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aducem la cunoștința cetățenilor comunei că începând cu data de 13.03.2020 întreaga corespondență cu locuitorii comunei se va efectua prin intermediul canalelor de comunicare electronice(mail, fax,telefon) și la ofițerul de serviciu din cadrul Primăriei Comunei Săucești.
În acest sens, vă rugăm să ne transmiteți solicitările dumneavoastră, sau să ne contactați astfel:
- La ofițerul de serviciu de la sediul Primăriei Comunei Săucești: str. 1 Decembrie, nr 101, Săucești
- Pe adresa de email a instituției : public@primariasaucesti.ro
- Telefonic: 0234/215.131
- Fax: 0234/215.218
- Facebook (pagina oficială): Primaria Comunei Săucesti
Primăria Comunei Săucești prin intermediul aparatului de specialitate din cadrul instituției pune la dispoziția cetățenilor într-un format electronic formularele necesare desfășurării în condiții optime a activităților zilnice. Documentele cele mai uzuale sunt scanate si se regăsesc la adresa: www. primariasaucesti.ro în secțiunea Informații Publice - Documente utile.
De asemenea, aducem la cunoștința locuitorilor Comunei Săucești că așteptăm din partea Guvernului României un act normativ care să prelungească termenul de acordare a bonificației pentru plata impozitelor și taxelor locale aferente anului 2020.
Împreună, prin respectarea unor reguli de igienă și prevenție putem limita numărul cazurilor de persoane infectate!!
Conducerea Primăriei Săucești!!
În atenția locuitorilor Comunei Săucești!!
Primăria Comunei Săucești prin intermediul aparatului de specialitate din cadrul instituției susține activ campania de informare, mediatizare și prevenire a răspândirii cazurilor de infecție cu COVID-19.
Astfel, la nivelul instituției a fost instruit personalul din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială în vederea monitorizării cazurilor de persoane aflate în autoizolare voluntară. Recomandăm persoanelor aflate în autoizolare să apeleze atât la angajatii S.P.A.S Săucești cât și la angajații Poliției Locale Săucești pentru aspecte necesare ieșirii din situația de criză.
Cum vi se pare noul site al primariei?